O zicatoare de acum cativa ani spunea ca doar cu sarbii si cu Marea Neagra nu ne-am certat, dintre vecinii nostri. Nu stiu ce parere are Marea Neagra despre treaba aceasta dar cred ca sarbii ar reusi sa vina cu cateva amendamente, in ceea ce-i priveste. Pentru ca avem o seama de lucruri in care nu ne intelegem si pentru ca am ajuns in pozitia de a contribui la soarta pe care si-o cladesc, ca europeni. Asistam candva la o lectie de drept roman din care mi s-a asezat in memorie un amanunt interesant: ca daca marea arunca la mal un lucru si tu il gasesti, e al tau. Ma gandesc la asta, uneori, atunci cand aduc in fata celorlalti problema romanilor care traiesc pe Valea Timocului din Serbia. Prietenii nostri sarbi se poarta, uneori, ca si cum marea le-ar fi adus in cale un crustaceu ciudat, care poate fi cel mult inghitit. Dar cei 350.000 de romani din Serbia de Rasarit nu duc asa de simplu la o digestie usoara, cu limba lor pe care n-au vrut sa o uite de 180 de ani si cu bisericile carora le-au dus, tacut, dorul. Si a venit timpul negocierilor, in care eurocremul sarbesc pastreaza doar amintirea timpului in care era moneda forte. Iar geopolitica fostei Iugoslavii, asa cum spuneam in titlu, tine, azi, si de romani!
Ziua alegerilor din Serbia
Il astept pe domnul Marinescu, europarlamentar si vicepresedinte al Grupului PPE - DE (al Partidului Popular European si al Democratilor Europeni, din Parlamentul Europei) pe undeva pe langa Dunare. E ziua alegerilor in Serbia, vecinii nostri trebuie sa „aleaga intre doua rele”, cum spunea candva un roman traitor in Serbia, satul de ceea ce considera a fi atat nationalismul presedintelui Tadici cat si cel al contracandidalului sau, Nicolici. Iar noi le vom face o vizita romanilor timoceni, pentru a fi cu ei intr-o zi in care, iar, suflul istoriei bate peste ei fara sa-i intrebe de sanatate. Dar una dintre creatiile omului este si centrala eoliana, asa ca este cel mai bun timp sa vedem ce facem ca sa transformam schimbarile din Belgrad in „vant din pupa” pentru noi si pentru ai nostri. Granicerii sarbi nu par alarmati de pasapoartele diplomatice romanesti care apar in ziua alegerilor finale pentru presedintie in pragul tarii lor. Sunt amabili si ne previn ca-n drumul din dreapta, spre Sarajevo, au fost caderi de pietre deci e mai bine s-o luam spre stanga, spre Cladova si Negotin. Ceea ce si voiam sa facem, pentru ca Sarajevo e doar destinatia finala a micii delegatii romanesti, pusa pe fapte mari. Alergam prin localitati linistite, care rumega ziua de duminica de parc-ar fi prima duminica de dupa Creatie si n-ai putea altceva mai bun de facut decat sa te odihnesti. Dar, daca ma iau dupa naturalistul meu favorit, creatia nu e niciodata gata si, pana la urma, asta facem si noi, calatorii diminetii linistite: cautam de solutii spre mai binele celor de-o seama cu noi. Dar treaba asta cu solutiile, cu geopolitica si cu traiectoriile ciudate pe harta Iugoslaviei o stim doar noi, pentru ca domnisoara cu GPS-ul incearca din rasputeri sa ne convinga ca n-am pornit-o pe drumul bun. Tot ce stie e sa ne scoata la Sarajevo, zor nevoie mare, si, daca e necesar, pentru asta ne-ar impinge si la o baie in Dunare, daca ar fi sa ne luam dupa disperarea cu care vrea sa ne scoata de pe drumul pe care-am apucat.
„Inainte” si „dupa” Tadici
Dar suntem o mana de incapatanati si ajungem la Negotin ca sa ne intalnim cu leaderii comunitatii romanesti din Valea Timocului. Sunt cu noi la masa Dusan Parvulovici, directorul Federatiei Romanilor din Serbia si Draghisa Iancovici, presedinte al comitetului local al Partidului Democrat al Romanilor din Serbia. Vorbim despre schimbarile pe care le poate aduce ziua respectiva, despre procente, despre sansele lui Tadici si despre cum va arata totul „dupa”. Pana la acest „dupa” nu mai sunt decat cateva ore dar sentimentul celor care conduc organizatiile romanilor din serbia Rasariteana este ca au contribuit si ei pentru inclinarea balantei in favoarea alegerii lui Tadici. Ma simt ca-ntr-o ambasada. In biroul in care ne-am intalnit am vorbit intotdeauna romaneste, am lasat si am reintalnit oameni care isi doresc lucruri elementare legate de apartenenta lor la neamul romanesc si, judecand in microcosmos, sunt oameni care mi-au devenit prieteni. Asa ca ma bucur sa fiu de fata la discutia prin care un europarlamentar roman cu o pozitie influenta la Bruxelles, acolo unde se „croitoresc” tiparele Europei de maine, se informeaza despre cum sta situatia cu romanii nostri, hic et nunc (aici si acum), si nu o face prin marinimia unui telefon platit de Uniunea Europeana. Altfel curg lucrurile atunci cand ii vezi pe oamenii acestia, frumosi in romana lor veche si mult prea abstracti pentru multi alti factori de decizie din tara, printre care se numara, uneori, si Ministerul Afacerilor Externe sau Biserica Ortodoxa Romana.
Prioritatile romanilor din Serbia de Rasarit
Se discuta despre organizatiile neguvernamentale care au legatura cu drepturile romanilor timoceni, despre aplicarea efectiva a deciziei sarbilor de a recunoaste aceasta minoritate, despre felul in care trebuie sa se ajunga la infiintarea primelor scoli de limba romana si despre drumul pe mai departe al bisericii ortodoxe romanesti in Timoc. Un loc in discutie il primesc si aspiratiile politice ale romanilor din Serbia Rasariteana precum si necesitatea imperioasa de a se ajunge la o presa coerenta, de limba romana, in zona. Europarlamentarul Marinescu arata ca este si mai convins de necesitatea de a isi deschide un birou parlamentar in Negotin. De asemenea, se analizeaza si oportunitatea deschiderii, in viitor, a unui consulat romanesc in acest oras in care mai toti stiu romana, chiar daca pentru unii este inca „de rusine” si „periculos” a folosi limba pe care au invatat-o de la cei batrani. Cum inalti oficiali sarbi au deschis deja discutii cu europarlamentarul Marinescu legate de primele tatonari pe care conducerea de la Belgrad le face in legatura cu aderarea la structurile europene, situatia de a avea un om informat la masa negocierilor nu poate fi decat binevenita. Dar un „x” in ecuatia din parabola urcarii limbii romanesti in drepturile pe care trebuie sa le aiba oriunde acolo unde traiesc romani se aseaza in seara aceasta, odata cu aflarea rezultatelor din lupta pentru presedintia sarba. Alegerea majoritatii sarbilor, fie spre stelele Europei, fie spre tricoul de marinar al pieptului rusesc, va influenta si posibilitatea de a readuce la masa de negocieri problema drepturilor care ii vizeaza pe romanii timoceni. Plecam asa cum se pleaca dintr-o mica familie si, pe drumul spre Sarajevo (spre bucuria GPS-istei noastre), cautam din ochi, apoi si vorbim despre asta, sectiile de votare ale sarbilor. Nu ne sare in ochi nimic care sa aduca macar de departe cu zilele noastre de votare – si, chiar si fara sa culcam clar in cuvinte acest lucru, ne simtim ingrijorati de presupusa apatie a sarbilor fata de candidatii la presedintie…
„Ura! A iesit Tadici!”
Seara, noaptea, dimineata ne asteapta cu vesti. Bune – zic eu. „A iesit Tadici!”. La hotelul meu din Sarajevo prind, la CNN, stirea. Ma ridic brusc de pe scaun sa dau televizorul mai tare dar sunt in sala de mese si chelnerii nu inteleg de ce s-ar bucura o romanca pentru rezultatele alegerilor din Serbia. Le spun un „It is too complicate” international si fug sa despicam noutatile si sa impartim primele impresii. Tot acum este si timpul pentru primele declaratii. Trecem la partea oficiala a discutiilor si notez replica domnului Marinescu: „Cred ca pentru aspiratiile europene ale Sarbiei este un lucru bun ca a fost ales Tadici. Este o confirmare, chiar si la aceasta diferenta (n.n.: procentajul cu care a fost ales Tadici), ca poporul sarb vrea sa mearga inspre Europa si sa iasa din izolarea in care este acum. Sa speram ca, avand din nou sprijinul sarbilor, Tadici va reusi sa gestioneze evenimentul prin care va trece Serbia (rezolvarea problemei Kosovo). Subiectul minoritatilor nationale este unul extrem de sensibil pentru Uniunea Europeana. Daca vrea sa isi pregateasca inceperea negocierilor pentru intrarea in UE, Serbia trebuie sa trateze toate minoritatile in conformitate cu regulile UE. Drept urmare, minoritatea romanilor, ca de altfel toate celelalte minoritati, va avea de castigat din acest drum al Serbiei, la nivel spiritual, mai ales ca, drept urmare a intelegerii cu Partidul Democrat, romanii au votat pentru Tadici.” Am nevoie si de replica lui Dusan Parvulovici, ca director al Federatiei Romanilor din Serbia. Il prin la telefon si pun pe hartie: „Cum am vazut eu rezultatul, in regiunea unde locuiesc romanii din Serbia de est au fost castigate multe voturi si putem zice ca romanii l-au votat pe Tadici. Aceleasi rezultate le-am avut si la alegerile din 2007. Cred ca ramanem pe drumul Europei si minoritatea romaneasca poate sa-si regaseasca drepturile sale. Mi-a fost frica gandindu-ma ca poate sa piarda Tadici, pentru ca a fost o campanie si radicalii au ales chiar si romani ai nostri care au zis ca voteaza pe Tadici. Am avut o discutie cu colegii lui Tadici, cu ministrul Dusan Petrovici, dar nu a fost o intelegere despre alegerile acestea ci despre alegerile locale pe care le vom avea in mai. Cu Tadici am vorbit inainte de primul tur, 40 de minute, si am vorbit despre legaturile pe care le putem avea – o sa vedem ce s-a ales din alegerea asta. Adica daca a simtit ca romanii i-au ajutat la alegerea asta in care a iesit presedinte. Cu alegerea lui ne dorim ce putem sa avem prin legea sarbeasca, adica aplicarea practica a legii care exista acum. Si trebuie sa incepem cu media si cu biserica – acestea sunt lucrurile cele mai importante” Tot cu aceasta ocazie, Dusan Parvulovici si-a exprimat multumirea in legatura cu vizita de duminica a europarlamentarului Marinescu in Timoc, si credinta ca politicianul roman va gasi calea de a realiza ce si-a propus in ceea ce ii priveste pe romanii din Serbia Rasariteana. El a adaugat: „Comunitatea romanilor ar fi multumita de existenta unui consulat, aici – s-ar aprinde un bec si pentru noi, si n-ar mai trebui sa mergem 150 de kilometri pentru o viza pentru Romania.”
Negocierile la nivel inalt nu sunt intotdeuna „lapte si miere”
Respiram si mergem mai departe. Suntem in Sarajevo si ziua romanului care a ajuns acolo unde designul spiritual al fostei Iugoslavii isi randuieste forma trebuie sa continue cu intalnirea interparlamentara dintre Delegatia pentru relatiile cu tarile din Europa de sud-est a Parlamentului European si reprezentantii Parlamentului Bosniei si Hertegovinei. Marian-Jean Marinescu este singurul roman care face parte din aceasta comisie si, pe coridoarele parlamentului bosniac, vorba noastra banateneasco-olteneasca sporeste un turn Babel strecurat din panzele lui Bruegel in capitala de la poalele Muntelui Igman. Este prima data cand asist la o intalnire interparlamentara de genul acesta. Ma vad furata de claritatea si de lipsa de menajamente cu care doamna Doris Pack discuta cu ministrii si secretarii de stat care reprezinta Bosnia la aceasta intalnire. Se vorbeste despre progresele efective care sunt asteptate de la Bosnia si de piedicile aparute din cauza inexistentei unor institutii trainice ale statului – cum se scuza ministrul bosniac. Brusc, am o senzatie acuta ca n-ar fi trebuit sa fiu de fata la aceste discutii – desi, desigur, prezenta mea a fost acceptata de toate partile, la propunerea delegatiei Uniunii Europene. Cu toata lipsa de confort, constientizez si reversul medaliei: ma bucur ca Romania are un reprezentant la aceste negocieri si, iata, si asa putem contribui la schimbarea spre mai bine a conglomeratului care a fost, pana nu demult, Iugoslavia. Urmeaza declaratii in cadrul unei reuniuni mai largi, are acces si presa bosniaca, unul dintre cei mai importanti vorbitori este Miroslav Lajcak, diplomat slovac care ocupa functia de Inalt reprezentant international pentru Bosnia si Hertegovina. Aici este laboratorul in care se decid pasii pe care ii are Bosnia de facut pentru a lasa cat mai repede an spate traumele pe care le mai poarta dupa razboiul din deceniul trecut. Dar oficialii Uniunii Europene isi gasesc timp si pentru scurte declaratii in legatura cu alegerile din tara vecina, Serbia. Atat Miroslav Lajcak cat si Doris Pack saluta victoria lui Tadici si considera acest lucru ca avand efect pozitiv pentru dezvoltarea ulterioara a regiunii. Este firesc ca rezultatele din Serbia sa-i fi interesat si pe cei doi oficiali pentru ca „itele” zonei in care ne aflam duc si spre vecinii din Serbia si, ca doi politicieni rodati cum sunt, Lajcak si Pack iau in calcul mai multi vectori care au legatura cu istoria actuala a minoritatilor ce compun Bosnia si Hertegovina.
Politicieni
Orice zi are si un sfarsit si, printre moscheele si micile magazine de lemn al Bazarului din Sarajevo, ne croim drum spre cina, intr-un cochet restaurant al orasului. Am in fata mea, la masa, pe cativa dintre membrii delegatiei de la Parlamentul European. O doamna tocmai povesteste despre cum fuge ea de la Bruxelles la Liubliana pentru a cumpara ciuperci cand tanarul politician din dreapta ei constata ca avem scoici in farfurii. Este cel care spunea, mai inainte, ca cei din delegatia lui au prea putin timp la dispozitie pentru a ajunge sa cunoasca locurile unde ii duce politica Parlamentului European. Se mira ca cina include scoici pentru ca… „nu avem mare pe-aproape”. Ii spun ca din experienta mea din razboiul din Bosnia, ne aflam intr-un loc unde tot timpul ai putut cumpara orice, cu conditia de a avea bani – chiar si in timpul asediului. Cei de la masa mea se intorc spre mine si imi cer sa reconfirm ca am lucrat in Sarajevo in timpul razboiului. De la parada oarecum deranjanta a contrastelor ma salveaza Doris Pack, care imi povesteste despre „Bosnia ei”, asa cum a avut-o fiecare dintre cei care au fost aici, in perioada asediului. Ne amintim despre drumurile cu masina blindata, despre vestele anti-glont si caschete. Acum inteleg mai mult motivele charismaticei doamne din fruntea delegatiei Parlamentului European de a ajuta la asezarea lucrurilor in Bosnia: daca ai baut apa de Sarajevo, in timpul razboiului, ai lasat pentru totdeauna o parte din tine aici. Dar asta nu este de impartit cu ceilalti – ne privim, complice, am fost in situatia sa murim pentru oamenii astia, am vorbit lumii despre ei, le-am mancat cainii, le-am carat targile cu raniti, am impartit cu ei frigul si disperarea - poate si tinerii grabiti sa cumpere ciuperci din alte capitale vor avea, candva, razboaiele lor spre intelegere. Poate nu.Ma gandesc la drumul din Negotin pana in Sarajevo, la toate cele discutate cu europarlamentarul Marinescu despre istoria locurilor, despre posibile strategii de viitor si despre variabile diverse care pot influenta atat destinele romanilor nostri din Serbia cat si drumul tarii asteia ciudate care este Bosnia (da, da, si Hertegovina, dar este mai scurt asa) si pe care constat ca si interlocutorul meu „a citit-o” si o place. Poate e oboseala dar simt si o unda de patetism: ma bucur, complice cu politicianul de alaturi, ca, in discutiile oazei mobile din masina cu numar de Romania nu am aflat pretul verzei… de Bruxelles.
Ramona Balutescu, Timoc Press